Sunday, November 11, 2018

Materiale Utilizate in ingineria electrica





       



Laboratorul de Metode si Procedee   Tehnologice II

-Materiale Utilizate in ingineria electrica-


















Notiuni de baza
In industria electrotehnica pentru fabricarea masinilor si aparatelor electrice se folosesc diferite materiale metalice si nemetalice sau metalele se folosesc in stare pura sau sub forma de aliaje.
    Aliajele sunt amestecuri obtinute prin topirea a 2 sau mai multe metale si este alcatuit dintr-un component de baza care predomina din punct de vedere al cantntatii si din componenti de aliere care se introduc in scopul inbunatatirii proprietatilor fizice, electrice, mecanice, termice etc.
    Metalele si aliajele utilizate in industrie sunt numite si metale tehnice si sunt standardizate in STAS: se gasesc urmatoarele etape -> modul de prelucrare
->proprietati fizico-chimice
->forma de livrare
->dimensiuni
    Aliaje utilizate des in domeniul ingineriei electrice sunt :
  1. FONTA
    Este un aliaj feros construit din fier la care se adauga carbon in proportie de maxim 6%.
-Este un material durabil , maleabil , ductibil, usor prelucrabil, sudabil, forjabil.
        -Acesta poate fii de mai multe feluri:
  • Categoria 1-Fonte Brute-SREN 10001/1993-Definitia si clasificarea fontelor brute-Sunt utilizate pentru turnarea carcaselor de masini si de aparate electrice.
  • Categoria 2-Fonta cenusie SREN1561/1999-Fonta cu grafit lamelar.Aceste tipuri de fonta se utilizeaza in constructia pieselor turnate.
  • Categoria 3-Fonta cu grafit nodular SREN 1563/1999-Fonta cu grafit nodular-Se utilizeaza in constructia pieselor turnate
  • Categoria 4-Fonta maleabila SREN 1562/1999-Fonta maleabila-Se utilizeaza in constructia pieselor turnate
  • Categoria 5-Fonta refractara-STAS 6706/1979-Fonta refractara-Se utilizeaza in constructia pieselor turnate
    Este utilizata in constructia carcaselor si masinilor electrice datorita prelucrabilitatii usoare si a unui cost mai scazut de obtinere. Ca dezavantaj putem mentiona ca este casanta.
   
2)OTELUL
    Reprezinta combinatii ale fierului carbonic ( carbon in cantitate de maxim 2%)
Tipuri de otel:
  • Otelul de uz general: OL (otel laminat)
SREN 10027-1:2006 - OL30,OL32,OL34, OL37, OL42,OL44, OL50(numarul insemnand rezistenta minima la rupere prin tractiune)
Se utilizeaza in constructia de suruburi, piulite, flanse
  • Oteluri nealiate
STAS 880-88: OLC8, OLC10, ...OLC25 (numarul insemnand continutul mediu de carbon)
Se utilizeaza in constructia bucselor ,arbori, flanse
  • Oteluri nealiate speciale
STAS 1700-90: OSC7, OSC8, OSC10, OSC11, OSC12
Se utilizeaza in foarfece, burghie, matrite
  • Oteluri aliate
SREN10020:2003
Se utilizeaza pentru cutite pentru freze , burghie etc.
    Metale neferoase utilizate in ingineria electrica:
    1)CUPRU
Atât cuprul, cât și aliajele sale, au o maleabilitate foarte ridicată (pot fi trase în foi subțiri), fiind și foarte ușor de prelucrat. Totodată, ductilitatea cuprului este extraordinar de favorabilă, astfel, putându-se obține fire foarte subțiri de cupru, numite lițe (se foloseau, în trecut, la siguranțele fuzibile).
Aliaje cupru:
  • Alama - Cupru+Zinc - este utilizata in constructia bornelor de masini electrice si transformatoare
  • Bronz - Cupru+Staniu -utilizata in constructia pieselor turnate
  • Cupru+Nichel+Zinc
  • Cupru+zinc
    2)ALUMINIU
Metal de culoare alb metalic- densitate mica 2,7 g/cm cub- bun conductor electric si termic- putere de reflexie mare
    Spre deosebire de cele mai multe clase de oteluri, aluminiul nu devine casant la temperaturi joase; in schimb rezistenta sa creste. La temperaturi ridicate, rezistenta aluminiului scade. Atunci când este expus in timp indelungat la temperaturi de peste 100 grade Celsius, rezistenta sa este afectata pana la limita inmuierii.
    Aliaje aluminiu:
  • Siluminiu - Aluminiu+Siliciu(13.5%) - utilizata datorita rezistentei mecanice ridicate
  • Duraluminiu - Aluminiu+Cupru(5%) - utilizate datorita rezistentei mecanice, de exemlu in aviatie
























Activitate de laborator

    Activitatea de laborator a constat in prezentarea metalelor , nemetalelor si aliajelor folosite in domeniul ingineriei electrice , cat si aplicatiile lor:
    1. Fonta
    Este un aliaj feros construit din fier la care se adauga carbon in proportie de maxim 6%.
-Este un material durabil , maleabil , ductibil, usor prelucrabil, sudabil, forjabil.
    2.Otelul
    Oțelul este un aliaj ce conține ca elemente principale fierul și carbonul, având un conținut de carbon sub 2,11%. Aliajele fier-carbon cu mai mult de 2,11% carbon se numesc fonte. Oțelurile sunt materialele cu cea mai largă utilizare în industrie. Proprietățile lor pot să varieze în limite foarte largi, în funcție de conținutul de carbon și de alte elemente de aliere.
    3.Cuprul
    Acesta este un metal de culoare roșcată, foarte bun conducător de electricitate și căldură.
    Cuprul care are o puritate de peste 99% este folosit la fabricarea conductelor de gaz și de apă, a materialelor pentru acoperișuri, a ustensilelor și a unor obiecte ornamentale. Deoarece cuprul este un bun conducător de căldură, se utilizează la boilere și alte dispozitive ce implică transferul de căldură. Sub formă de folie de cupru laminată, pe un strat izolator, se folosește la fabricarea circuitelor imprimate. Acestea pot fi simplu strat, cu folie pe o singură față, sau dublu strat, cu folie pe ambele fețe.
    4.Aluminiul
    După fier, acesta a devenit metalul cu cea mai largă întrebuințare. Aluminiul a fost remarcat pentru faptul că este un metal ușor, cu o densitate de 2.7 g/cm3. Această calitate îl face să fie utilizat în cantități mari în industria navală și aeronautică. Capacitatea mare de reflexie este folosită în construirea oglinzilor metalice. Este un bun conducător electric și termic, fiind folosit în industria electrochimică sub formă de sârmă, înlocuind conductoarele electrice din cupru, care sunt mai scumpe.
Este un metal ductil și maleabil, fiind posibilă obținerea unei foițe subțiri de 0.005 mm grosime.
Un aliaj este amestecul omogen cu proprietăți metalice a două sau mai multe materiale (elemente chimice), din care cel puțin unul este metal și de obicei se află în cantitate mai mare. Proprietățile fizice și chimice ale aliajelor sunt în general diferite de cele ale substanțelor componente, uneori semnificativ. Majoritatea metalelor de folosință zilnică sunt de fapt aliaje.
Metalele prezintă proprietatea de a forma soluţii solide , numite aliaje. Aliajele se obţin :
– Prin topirea amestecului celor două sau mai multe metale ;
– Prin adăugarea unuia dintre componenţii la topirea celuilalt (de regulă în procesul tehnologic de obţinere a topiturii metalului care se găseşte în cantitatea mai mare ) şi răcirea topiturii.
Cele mai importante proprietăţi:
1)Temperatura de topire – la majoritatea aliajelor este mai scăzută decât temperatura de topire a metalelor componente. Exemplu: Aliajul compus din 35 părți de staniu (cositor) și 65 părți de plumb se topește la 190 °C, pe când staniul, cu punctul de topire cel mai scăzut dintre cele două, se topește la 232 °C.
2)Densitatea aliajului – are o valoare intermediară față de densitățile metalelor componente.
3)Duritatea aliajului – este mai mare decat a fiecărui metal luat separat. Exemplu: Aliajul wolframului cu carbonul, împreună cu mici cantități de cobalt si alte metale, are duritatea diamantului și îl înlocuiește pe acesta într-o serie de lucrări tehnice.
4)Rezistența mecanică a metalelor crește prin aliere.
5)Rezistența la coroziune se măreste.








Concluzie

    In conluzie metalele, nemetalele si aliajele folosite in domeniul ingineriei electrice trebuie sa fie maleabile , usor prelucribile , bune conductoare, durabile si usor forjabile.
   
Importanţa aliajelor:
Aliajele au o importanţă majoră în economie.Faptul ca au temperatura de topire mai mica decat cea a componentelor face ca aliajele sa fie mai usor prelucrabile (mai ieftin ).Aliajele prezintă o importanţă practică mai mare decât a metalelor pure deoarece au proprietăţi îmbunătăţite în comparaţie cu cele ale metalului de bază (în practică rare sunt metalele utilizate în stare pură ).Aliajele au o largă şi foarte diversă utilizare în tehnică.

Faptul că au temperatura de topire mai mică decat cea a componentelor face ca aliajele să fie mai ușor prelucrabile (mai ieftin).
O importanță economică deosebită o au aliajele feroase numite oțeluri și fonte; acestea sunt aliaje ale fierului cu carbonul (un nemetal):
  • oțelurile conțin 2,14 % carbon
  • fontele au 2,14/4,5 % carbon
Aliajele care conțin o cantitate mai mare de cupru sunt:
  • alamele, aliaje ale cuprului cu zincul
  • bronzurile, care pot fi aliaje cupru-staniu, cupru-plumb, cupru-aluminiu etc.
Un aliaj des utilizat, pe bază de aluminiu, este duraluminiul, care conține cupru, magneziu, sau și siliciu în cantități mici.
Aliajele au duritate mai mare decat duritatile metalelor componente.









Bilbliografie

Notite
SREN 10027-1:2006
SREN 1412:1996
https://ro.wikipedia.org/wiki/O%C8%9Bel
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cupru
https://ro.wikipedia.org/wiki/Aluminiu
https://ro.wikipedia.org/wiki/Font%C4%83
https://podmazcoclaudia.wordpress.com/2014/05/13/aliajele-si-importanta-lor/
   

Standardizarea in ingineria electrica






       



Laboratorul de Metode si Procedee   Tehnice I

-Standardizarea in ingineria electrica-



















Notiuni de baza


Definiția unui standard

Ghidul ISO/CEI 2: 1996 definește standardul ca fiind un document, stabilit prin consens și aprobat de către un organism recunoscut, care asigură, pentru uz comun și repetat, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activități sau rezultatelor lor, cu scopul de a se obține gradul optim de ordine într-un anumit context.

Conținutul unui standard

Standardele reflectă rezultatele activității desfășurate în comun ce implică toate părțile competente și sunt validate prin consens pentru a reprezenta toate interesele relevante: producători, utilizatori, laboratoare, autorități, consumatori etc.
Standardele se bazează pe experiența reală și conduc la rezultate materiale în practică (produse – atât bunurile, cât și serviciile, metodele de încercare etc.); ele stabilesc un compromis între cele mai ridicate nivele de progres și constrângerile economice ale timpului.

Rolul standardelor

    Standardul face posibilă stăpânirea caracteristicilor tehnice, pentru a satisface clientul, pentru a valida metodele de fabricație, pentru creșterea productivității, dând un sentiment de securitate operatorilor și instalatorilor.
    Standardizarea facilitează și accelerează transferul de tehnologie în domeniile care sunt esențiale atât pentru companii, cât și pentru persoane fizice (noi materiale, sisteme de informare, biotehnologie, produse electronice, fabricarea integratelor pentru computere – CIM etc.)





Tipuri de standarde
  • Standarde pentru metode de încercare și pentru analiză care măsoară caracteristicile;
  • Standarde care definesc caracteristicile unui produs (standard de produs) sau a unei specificații pentru un serviciu (standarde pentru activități de servicii) și pragurile de performanță ce trebuie atinse (utilizare adecvată, interfața și interschimbabilitatea, sănătate, securitate, protecția mediului, contracte standard, documentația ce însoțește produsele sau serviciile etc.);
  • Standarde de organizație care se referă la descrierea funcțiilor unei companii și la relațiile dintre acestea, cât și la structurarea activităților (managementul și asigurarea calității, mentenanța, analizele de valoare, logistica, managementul calității, managementul proiectelor sau al sistemelor, managementul producției etc.)

Organizația Internațională de Standardizare

Din 14 pînă 26 octombrie 1946, în Londra a avut loc întrunirea de organizații naționale de norme din 25 de țări. Acolo s-a hotărît organizarea unei noi organizații, în care ISA (eng. International Federation of the National Standardizing Associations) înființată în 1926 dar care și-a oprit activitatea în anul 1942 și UNSCC (eng. United Nations Standards Coordinating Committee). Această nouă organizație numindu-se ISO, și-a preluat activitatea în data de 23 februarie 1947.
    Organizația reprezintă peste 150 de țări, unde fiecare țară are un reprezentant. Limbile oficiale sunt engleza și franceza.
    Standardele ISO sunt adoptate, traduse și difuzate în România de ASRO - Asociația de Standardizare din România (fostul IRS) care participă prin specialiști în cadrul comitetelor tehnice internaționale ale ISO.


Activitatea de laborator

   
    Activitatea de laborator a constat in prezentarea de organizatii de standardizare precum:
    -ASRO ->Asociatia de standardizare din Romania
    -CEI ->Asociatia internationala de standardizare
    -ISO ->Organizatia internationala de standardizare
    -CEN ->Comitetul European de standardizare
   
Cat si prescurtari folosite international:
-STAS ->standard de stat (inainte de 1992)
-SR ->standard roman (dupa 1992)
-SRCEI ->standard roman identic cu standardul international al CEI
-SRISO ->standard roman identic cu standardul international al ISO
-SREN ->standard roman identic cu standardul european cu acelasi numar

Si am analizat STAS-uri , de exemplu :
-STAS 12081-82 (din 01/08/1982) cu privire la Materiale Electroizolante (Solid)
-SR EN 60061-2/A 18 (din Decembrie 2002) cu privire la Socluri pentru lampi , dulii si calibre pentru controlul interschimbabilitatii si
securitatii
-SR ISO 2078 (din Februarie 1999) cu privire la Sticla Textila






Concluzie

    In concluzie , standardele reprezintă documente, stabilite prin consens şi aprobate de către un organism de standardizare, care asigură, pentru uz comun şi repetat, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatelor lor, cu scopul de a se obţine gradul optim de ordine într-un anumit context.
    Iar standardizarea reprezintă o activitate organizată, de limitare la un minimum rațional necesar a varietății produselor și mărcilor de materiale necesare fabricării acestora, prin elaborarea de noi standarde și revizuirea lor. Prin standarde se realizează următoarele: Se asigură în mod unitar și general ridicarea calității produselor la nivelul celor mai bune realizări pe plan național și mondial.
    Deci:
Standarde naționale: Standardul este o operă colectivă. Includerea unui standard național în programul național de standardizare și elaborarea acestuia se face sub autoritatea organismului național de standardizare, care îl și publică. Prin urmare, standardul național este o operă protejată încă din faza de proiect, dreptul de autor aparținând organismului național de standardizare.
Standarde internaționale: Din faza de proiect în cadrul comitetului tehnic, standardele internaționale sunt protejate prin drept de autor, aparținând organismelor internaționale de standardizare (ISO, CEI).





Bibliografie:
-SR CEI 60279 (din Iunie 2003) Masurarea rezistentei infasurararilor unei masini de curent alternativ in timpul functionariila tensiune alternativa
-https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Interna%C8%9Bional%C4%83_de_Standardizare (Wikipedia - Organizatia Internationala de Standardizare)