Standardizarea in ingineria electrica

       

Laboratorul de Metode si Procedee   Tehnice I

-Standardizarea in ingineria electrica-

Notiuni de baza

Definiția unui standard

Ghidul ISO/CEI 2: 1996 definește standardul ca fiind un document, stabilit prin consens și aprobat de către un organism recunoscut, care asigură, pentru uz comun și repetat, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activități sau rezultatelor lor, cu scopul de a se obține gradul optim de ordine într-un anumit context.

Conținutul unui standard

Standardele reflectă rezultatele activității desfășurate în comun ce implică toate părțile competente și sunt validate prin consens pentru a reprezenta toate interesele relevante: producători, utilizatori, laboratoare, autorități, consumatori etc.

Standardele se bazează pe experiența reală și conduc la rezultate materiale în practică (produse – atât bunurile, cât și serviciile, metodele de încercare etc.); ele stabilesc un compromis între cele mai ridicate nivele de progres și constrângerile economice ale timpului.

Rolul standardelor

    Standardul face posibilă stăpânirea caracteristicilor tehnice, pentru a satisface clientul, pentru a valida metodele de fabricație, pentru creșterea productivității, dând un sentiment de securitate operatorilor și instalatorilor.

    Standardizarea facilitează și accelerează transferul de tehnologie în domeniile care sunt esențiale atât pentru companii, cât și pentru persoane fizice (noi materiale, sisteme de informare, biotehnologie, produse electronice, fabricarea integratelor pentru computere – CIM etc.)

Tipuri de standarde

• Standarde pentru metode de încercare și pentru analiză care măsoară caracteristicile;
• Standarde care definesc caracteristicile unui produs (standard de produs) sau a unei specificații pentru un serviciu (standarde pentru activități de servicii) și pragurile de performanță ce trebuie atinse (utilizare adecvată, interfața și interschimbabilitatea, sănătate, securitate, protecția mediului, contracte standard, documentația ce însoțește produsele sau serviciile etc.);
• Standarde de organizație care se referă la descrierea funcțiilor unei companii și la relațiile dintre acestea, cât și la structurarea activităților (managementul și asigurarea calității, mentenanța, analizele de valoare, logistica, managementul calității, managementul proiectelor sau al sistemelor, managementul producției etc.)

Organizația Internațională de Standardizare

Din 14 pînă 26 octombrie 1946, în Londra a avut loc întrunirea de organizații naționale de norme din 25 de țări. Acolo s-a hotărît organizarea unei noi organizații, în care ISA (eng. International Federation of the National Standardizing Associations) înființată în 1926 dar care și-a oprit activitatea în anul 1942 și UNSCC (eng. United Nations Standards Coordinating Committee). Această nouă organizație numindu-se ISO, și-a preluat activitatea în data de 23 februarie 1947.

    Organizația reprezintă peste 150 de țări, unde fiecare țară are un reprezentant. Limbile oficiale sunt engleza și franceza.

    Standardele ISO sunt adoptate, traduse și difuzate în România de ASRO - Asociația de Standardizare din România (fostul IRS) care participă prin specialiști în cadrul comitetelor tehnice internaționale ale ISO.

Activitatea de laborator

   

    Activitatea de laborator a constat in prezentarea de organizatii de standardizare precum:

    -ASRO ->Asociatia de standardizare din Romania

    -CEI ->Asociatia internationala de standardizare

    -ISO ->Organizatia internationala de standardizare

    -CEN ->Comitetul European de standardizare

   

Cat si prescurtari folosite international:

-STAS ->standard de stat (inainte de 1992)

-SR ->standard roman (dupa 1992)

-SRCEI ->standard roman identic cu standardul international al CEI

-SRISO ->standard roman identic cu standardul international al ISO

-SREN ->standard roman identic cu standardul european cu acelasi numar

Si am analizat STAS-uri , de exemplu :

-STAS 12081-82 (din 01/08/1982) cu privire la Materiale Electroizolante (Solid)

-SR EN 60061-2/A 18 (din Decembrie 2002) cu privire la Socluri pentru lampi , dulii si calibre pentru controlul interschimbabilitatii si

securitatii

-SR ISO 2078 (din Februarie 1999) cu privire la Sticla Textila

Concluzie

    In concluzie , standardele reprezintă documente, stabilite prin consens şi aprobate de către un organism de standardizare, care asigură, pentru uz comun şi repetat, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatelor lor, cu scopul de a se obţine gradul optim de ordine într-un anumit context.

    Iar standardizarea reprezintă o activitate organizată, de limitare la un minimum rațional necesar a varietății produselor și mărcilor de materiale necesare fabricării acestora, prin elaborarea de noi standarde și revizuirea lor. Prin standarde se realizează următoarele: Se asigură în mod unitar și general ridicarea calității produselor la nivelul celor mai bune realizări pe plan național și mondial.

    Deci:

Standarde naționale: Standardul este o operă colectivă. Includerea unui standard național în programul național de standardizare și elaborarea acestuia se face sub autoritatea organismului național de standardizare, care îl și publică. Prin urmare, standardul național este o operă protejată încă din faza de proiect, dreptul de autor aparținând organismului național de standardizare.

Standarde internaționale: Din faza de proiect în cadrul comitetului tehnic, standardele internaționale sunt protejate prin drept de autor, aparținând organismelor internaționale de standardizare (ISO, CEI).

Bibliografie:

-SR CEI 60279 (din Iunie 2003) Masurarea rezistentei infasurararilor unei masini de curent alternativ in timpul functionariila tensiune alternativa

-https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bia_Interna%C8%9Bional%C4%83_de_Standardizare (Wikipedia - Organizatia Internationala de Standardizare)